Alertă în gara Oradea! Locomotiva unui tren cu 22 de vagoane încărcate cu motorină a luat foc

Alertă în gara Oradea! Locomotiva unui tren cu 22 de vagoane încărcate cu motorină a luat foc
Publicat: 27/04/2023, 07:22

Aleră în gara Oradea! Locomotiva unui tren cu 22 de vagoane încărcate cu motorină a luat foc! Incendiul a izbucnit imediat ce trenul de marfă a ajuns în gară, într-o zonă cu zeci de case.

Mecanicul a observat fumul dens și a reușit să decupleze repede locomotiva de restul vagoanelor, apoi a sunat după ajutor. În cel mai scurt timp posibil, mai multe echipaje de pompieri au intervenit rapid, mai ales că exista și pericolul unei explozii, scrie realitatea.net.

Se pare că focul ar fi izbucnit din cauza unor filtre de aer aflate deasupra generatorului, care nu erau curățate și s-au aprins, potrivit informațiilor preliminare.

Alertă în gara Oradea! Ce spune ISU

„La fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă intervenție și comandă și ambulanța SMURD a subunității. Până la sosirea forțelor de intervenție, mecanicul a decuplat locomotiva de restul vagoanelor și a acționat cu două stingătoare asupra focarelor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...